leftright
Blazon

“Daca in urma cu vreo sapte ani Adrian Piticariu se arata oarecum mefient in legatura cu viitorul sau destin artistic, anii studentiei ne-au infatisat un alt om, decis si hotarit in a-si gestiona viitorul la nivel de performanta. Anii formarii iesene i-au permis, in deplina libertate, sa opteze pentru o formula de expresie strict individualizata si, evident, marcata de originalitate. Astazi, pictorul iesean se misca ferm si cu o buna formula de management al carierei avind firesti relatii de colaborare cu diverse galerii din Franta unde expune curent si cu rezultate remarcabile… Formula lui de succes nu tine nicidecum de vreo filiatie autohtona, tinarul artist fiind atras de orizontul imagistic al Orientului de unde a extras nu numai fastul opulent al decorativului, ci si rafinamentul unor formule grafice bazate pe stilizari impinse pina in pragul excesului. Nesfirsite arabescuri solicita fantezia si anima compozitiile prin modul de asociere plastica a planurilor compozitionale. Renunta la efectele perspectivei si singurele relatii cu tridimensionalul survin in momentul asocierii unor obiecte pretioase care sugereaza ideea unor veritabile bijuterii. Minutia cu care lucreaza il situeaza in proximitatea vechilor caligrafi care, ornamentind scrieri celebre le impodobesc cu veritabile ornamente, ele insele opere in sine. Bucuria supraabundentelor detalii, minutia cu care trateaza fiecare centimetru de pictura dovedesc tenaticitatea si aplicatia pentru lucrul elaborat prin mijlocirea unei lupe. Alteori se exerseaza cu succes in arta vitraliului asemenea mesterilor care au trudit la vitraliile marilor catedrale gotice spre a amplifica lumina naturala si a decora ferestrele unor asemenea ctitorii. Raza sau rozacea de la Notre Dame din Paris sau de la catedrala din Chartres sint considerate veritabile capodopere ale genului. Simbolurile viitraliilor nu pot fi nici ele ignorate deoarece prin ele se ilustrau, deseori, textele biblice… Considerind-ul, neindoielnic, unul dintre cei mai interesanti pictori ieseni ai momentului, Adrian Piticariu ne dovedeste la rindul lui ca optiunea lui pentru orientalism este semnul unei bune orientari in peisajul mereu controversat al artelor contemporane. ” Critic de arta Valentin Ciuca

  “Câteva încercări de desluşire a creatorului Adrian Piticariu Adrian Piticariu doreşte să fie şi să existe, iar pentru aceasta el fuge fără de încetare de existenţa în fiinţă şi de fiinţa în existenţă, artistul nefiind decât o rană vie în existenţa creatoare, fiecare dintre gândurile sale comportând două semnificaţii, două intenţii ce se generează şi se distrug una pe cealaltă. Artistul menţine Binele şi Frumosul pentru a putea săvârşi Răul şi Urâtul, şi dacă face şi Rău este pentru a saluta Binele. Piticariu iese din Normele cunoscute nouă, pentru a simţi mai bine puterea Legii Creatoare, pentru ca o singură privire a noastră să-l claseze în ierarhia universală şi din această cauză artistul recunoaşte explicit această ordine a celor două contrarii, pentru a putea în cele din urmă să scape de ea şi să-şi simtă cu adevărat unicitatea şi de ce nu singurătatea. În personajele-monstruoase-hidoase pe care le creează dar pe care le adoră, el regăseşte înainte de orice, legile imprescriptibile ale lumii. Le regăseşte batjocorite de canoanele societăţii, dar le salvează şi le expune, punându-le în Lumină. În ceea ce priveşte tehnicile de lucru, la Adrian Piticariu dimensiunea temporalităţii este trecutul, ce dă sens adevărat prezentului. Acest trecut nu este o prefiguraţie imperfectă şi o existenţă anterioară de obiecte. Raportul de la prezent la trecut este un progres luat în sens invers, însemnând că ceea ce este vechi determină ce este nou, aşa cum superiorul explică şi determină inferiorul. În acest raport progresist de finalitate, lucrarea viitoare este cea care explică şi determină eboşa, schiţa, la care artistul lucrează în prezent. Iată de ce considerăm că Adrian Piticariu încearcă să se elibereze de sine, luciditatea sa reflexivă relevându-i că el, artistul, există de la o zi la alta, ca o succesiune de palide dorinţe, de afecţiuni pe care neantul le amorţeşte. Cunoscându-se pe de rost şi trebuind totuşi să trăiască, Piticariu se eliberează picătură cu picătură… Creaţia lui Adrian Piticariu are şi o componentă constructivistă şi nu o abstractizare geometrizantă aşa cum ar părea la o privire superficială. Componenta constructivistă a gândirii plastice a creatorului Adrian Piticariu este caracterizată de raţionalism, construcţie temeinică şi consecventă, cunoaştere a materialelor şi condiţiilor tehnice de prelucrare. Păstrând uzanţa formelor pure, printr-un efort conştient de automodelare, artistul consideră că stadiul formelor organice din lucrările sale reprezintă esenţa artei. Căci nemaifiind creaţie finită, ci construcţie şi evoluţie a conştiinţei, la Piticariu arta devine continuă creativitate. Prin interrelaţionări aparent simple a elementelor de limbaj plastic se obţine de către artist o energie emoţională puternică ce parcurge fiecare lucrare a sa. Corpurile de iluminat, bolţi de lumină sunt emanaţia sensibilităţii pure, aproape non-obiectuale, asemănătoare ca substanţă emoţională unui moment de reculegere plastică. Multe dintre geometriile discret colorate ale lui Piticariu sunt de o austeritate constructivă care evocă mari spaţii liniştite sub o lumină reflectată difuz, căci ceva din visul de contopire al artelor în arhitectură străbate concepţia plastică a artistului. În multe dintre lucrările sale Adrian Piticariu respinge recompunerea conceptuală de tip cubist, secvenţa formală obţinând un tot spaţial, tinzând spre tridimensional, având o densitate remarcabilă prin intermediul unei linii precise care delimitează forme rotunde sau cât mai aproape de modelul ideal geometric. Existenţa personajelor şi obiectelor din tablourile lui Piticariu, se datorează faptului că artistul elimină orice detaliu superfluu, investind obiectele cu forţă simbolică şi renunţând la orice senzualism în favoarea clarităţii sobre a sentimentului plastic. Comunicarea pe care lucrările lui Adrian Piticariu o realizează cu spaţiul înconjurător este congeneră: formele arhitecturale ale spaţiului din jur răspunzând formelor tablourilor care nu agresează, dimpotrivă devin insule de linişte, întreaga creaţie intrând în dialog nu numai cu interiorul ci şi cu orice altă formă creată de mâna omului în mediul înconjurător. Piticariu creează o lume de basm cu iz oriental, ce ne incită nu doar prin excelenta ei tehnică, prin vasta înţelegere a resurselor expresive ale unor materiale cum sunt sticla, metalul, pânza, dar şi prin imaginaţia debordantă de care dă dovadă, schimbându-şi chipul proteic sub ochii noştrii de mai multe ori. Selecţia de lucrări prezentată aici, par a fi mărturii străvechi ale unei grandioase epoci a decorativului.  Lucrările sunt incinte ermetice  ce conţin ca într-o închisoare vrăjită duhuri malefice, ce-şi plâng libertatea pierdută pentru multe secole din pricina cine ştie cărei fapte pe care artistul şi-o imaginează şi ne-o povesteşte, lucrând în această iluzorie şi redutabilă închisoare. Să cutezăm a-i descifra orientalele poveşti…”  Dr. Radu Calin Georgescu

 

leftright